Yoga înseamnă cunoaștere indiană veche de mai bine de 5000 de ani. În varianta sanscrită „yuj”, semnifică uniunea sufletului sau a conștiinței individuale cu spiritul sau cu conștiința universală. Conectarea conștientă ne permite să simțim și să experimentăm intens un lucru, o ființă sau o întâmplare. Mai mult decât exercițiu fizic și asane, yoga este o știință profundă, ce dezvăluie potențialul infinit al minții umane și al sufletului. Este integrare emoțională și elevare spirituală, cu o aromă mistică, ce îți iluminează lucruri dincolo de imaginație. Cu alte cuvinte, yoga asimilează esența vieții, iar senzațiile se trăiesc cu bucurie, lumină și împlinire.
O parte din frumusețea practicii fizice o reprezintă sprijinul și susținerea corpului, indiferent de vârsta, greutatea sau condiția fizică cu care te așezi pe salteluță. Odată cu trecerea timpului, înțelegerea asanelor devine mai sofisticată. Tranziția începe cu alinierea externă și mecanică a pozițiilor, și continuă cu rafinarea trăirilor, spre intrarea finală, profundă, într-o asană.
De fapt, yoga nu ne-a fost niciodată străină, o practicăm încă din primele luni de viață. Fie că ne referim la întinderi pentru coloana vertebrală, fie la cele pentru o mai bună digestie, mereu vom întâlni bebeluși care practică o formă de yoga de-a lungul zilei.
Cheia practicii yoga este conștientizarea. Căile tradiționale de conectare la adevărul absolut și trezirea conștiinței sunt multiple, precum tantra, laya, kundalini, bhakti, jnana, karma yoga etc., fiecare cu specificul individual. Practicile yoga includ postură (asana), respirație (pranayama), controlul interior subtil (mudra și bandha), curățarea minții și a corpului (shat karma), vizualizare, fredonarea mantrelor, și meditație.
Practic, yoga este un proces de descoperire și realizare a sinelui și a inteligenței interioare, o tehnică ce facilitează echilibru, sănătate și frumusețe.
YogaGood Life2022-12-03T15:57:35+02:00