Putem picta gândul și dimensiunea mentală ca fiind modalitatea prin care umanitatea transcende banalitatea. Îndreptându-ne atenția către sursa condiționărilor omniprezente în cadrul sferei existențiale – identități naționale, religii, hotare fizice, hobbiuri materiale – alegem să conceptualizăm gândirea ca drum de viteză dinspre spațiul terestru obișnuit, în afara ideilor finite, către direcții eterne.
În mod ironic, dar incontestabil, gândirea este cea mai desfășurată acțiune în întreaga umanitate; în ciuda acestui fapt, îi acordăm o prea puțină atenție. În aceeași măsură în care un ochi nu se poate privi, iar focul nu se poate arde, gandirea la procesele gândirii poate suna oarecum bizar. Cum se poate gândi gândirea pe sine? Firește că, dincolo de amuzament, procesul în sine, este unul cât se poate de accesibil. În multiplele forme de meditație, primul pas este să ne familiarizăm cu natura gândurilor noastre, să ne gândim la modul în care gândim.
Meditația deseori definește gândul ca un izvor aproape permanent al conștiinței, cu câmpuri variate de conștientizare, cu caracter efemer și obstructiv. Perspectiva meditației este o formulă supremă a gândirii, ce egalează starea meditației cultivate dincolo de gândurile tranzitorii.
Gândirea însoțește viața și este ea însăși o esență vitală dematerializată. Viața fără gândire este posibilă; ea va înceta, însă, să își dezvolte propria esență. Fără gândire viața nu ar fi lipsită de sens, dar nu ar fi o viață cu adevărat vie. Oameni care nu gândesc ar trăi precum niște somnambuli. Deși atât de condiționați existential, oamenii – limitați de timpul dintre naștere și moarte, subiecții muncii pentru supraviețuire, motivați de idealul propriei case și provocați să își identifice rolul social – au capacitatea de a depăși toate aceste condiții, la nivel mental.

Blog Posts #Mind

Business Directory #Mind