Total
0
Shares

Iată povestea emoţionantă despre sacrificiul pe care l-a făcut femeia pentru fericirea fiului său.

Odată, într-un sat uitat de lume trăia un băiat împreună cu mama sa.
Mama mea avea doar un ochi, iar din cauza asta ajunsesem să o urăsc din tot sufletul. Simţeam o jenă imensă când venea la şcoală, mai ales că după aceea trebuia să îndur şi glumele pe care le făceau colegii mei, din cauza că mama mea…avea doar un ochi. Mama muncea toată ziua, era vânzătoare la un magazin, culegea din pădure tot felul de ierburi pe care apoi le vindea…totul pentru a câştiga câţiva bani, pentru a avea din ce să trăim. Eram săraci, extrem de săraci.

Aveam momente în care mi-aş fi dorit ca mama să dispară de pe faţă pământului, nu mai suportam să o văd aşa, apărând la şcoală şi în preajma prietenilor mei, având un ochi lipsă. Într-o zi am întrebat-o:

“Mama, de cei ai un singur ochi? Mă faci de râs! De ce nu dispari, pur şi simplu?”. Mama nu a răspuns. Am simţit că am fost puţin cam rău atunci, dar în acelaşi timp m-am simţit eliberat că i-am spus ce simţeam.

Mama nu m-a pedepsit, aşa cum nu m-a pedepsit niciodată, dar sigur reuşisem să o rănesc profund. În seara aceea am surprins-o plângând. Nu i-am spus nimic, m-am întors în camera mea şi am închis uşa. Chiar şi aşa, uram să ştiu că mama plângea dincolo. Visam să cresc mai repede, să devin un om de succes, să am bani şi să uit de această perioadă din viaţă mea.
Visul meu a devenit realitate. Am plecat din sat şi de lângă mama, am ajuns într-un oraş mare, mi-am făcut o carieră, o casă imensă şi o familie frumoasă. Nimic nu îmi mai amintea de trecut şi cu atât mai puţin de mama mea.

Într-o zi cineva a venit să mă vadă…Era mama. Fetiţa mea s-a speriat atunci de femeia cu un singur ochi şi a început să plângă. “Cum îndrăzneşti să vii aici şi să îmi sperii copilul? Pleacă!”, am spus, încercând să mă prefac că nu o recunosc.

Mama a plecat şi viaţa mea a reintrat în normal. Într-o zi am primit invitaţia de la foştii colegi la Reuniunea de Clasă. M-am reîntors atunci în satul meu natal şi după petrecere am trecut şi la ceea ce odată numeam “acasă”. Acolo am găsit-o pe mama întinsă pe podea cu o scrisoare în mână. Era o scrisoare pentru mine:

“Dragul meu fiu, cred că am trăit destul. N-am să mai vin să te vizitez, dar îţi cer mult dacă te rog să vii să mă vezi tu, din când în când? Îmi este dor de tine. Şi m-am bucurat foarte mult când am auzit că vii la reuniune, dar am decis să nu vin la şcoală… Îmi pare rău că am avut doar un singur ochi şi te-am făcut să te simţi jenat din cauza asta. Vezi tu…când erai foarte mic ai avut un accident, în care ţi-ai pierdut un ochi. N-am suportat gândul că vei creşte aşa, şi ţi-am dat ochiul meu. Atunci am fost fericită că tu vei putea să vezi lumea în locul meu. Nu am fost niciodată supărată pe tine. Atunci când tu erai nervos din cauza mea, mă gândeam că asta se întâmplă pentru că mă iubeşti. Mi-e dor de vremurile în care erai atât de micuţ şi te învârteai pe lângă mine. Îmi este atât de dor de tine. Te iubesc. Tu eşti totul pentru mine!”

Universul meu s-a prăbuşit în acel moment. Mă urăm din tot sufletul!