Uneori omul din noi „luptă” pentru a recupera o persoană, iubire, când celălalt ne cere poate fără să spună cuvintele respective, ci doar prin atitudine să îl lăsăm în pace. De aceea în astfel de situații noi percepem să ne lovim ca de un zid, că nu ajungem la acea persoană pentru că ea vrea să o lăsăm în pace. Și indiferent cât insistăm, indiferent că facem tot felul de gesturi frumoase, că încercăm să îi arătăm că o iubim și ne-o dorim în viața noastră, vedem că nu există reciprocitate, că acea persoană nu ne răspunde în modul în care ne-am dori noi. Poate că acel om trece acum printr-o etapă a Călătoriei personale în care are nevoie să stea departe de noi, în care își recuperează puterea personală, în care începe să învețe să-și rostească adevărul și are nevoie să parcurgă acea etapă în solitudine.  Și este necesar ca noi să înțelegem din modul în care se comportă chiar dacă nu ne spune direct, în față - că persoana respectivă vrea să o lăsăm în pace și ca atare, să onorăm dorința ei.
Atunci când noi încercăm în disperare să recuperăm o relație, deși cealaltă persoană nu își mai dorește o relație cu noi, când refuzăm să acceptăm faptul că acea relație s-a încheiat, practic ne autosabotăm. Noi încercăm să forțăm lucrurile, încercăm să schimbăm lucrarea Universului, crezând că știm mai bine decât Universul ce este benefic pentru noi, în loc să acceptăm faptul că lucrurile așa cum sunt și să ne vedem de drumul nostru. 
Universul orchestrează lucrurile în așa fel, încât să ajungem să  experimentăm lucruri miraculoase, dar noi opunem rezistență și insistăm să urmăm căi care nu sunt ale noastre, care ne duc într-o fundătură. 
Phil Good
#liveagoodlife #lifeisaboutchoices #goodlife

...

27 2
"A avea intuiție înseamnă a depăși cu un pas limitele prezentului, frontierele cunoscutului, înseamnă a intra într un spațiu unde totul este la locul său cu mult înainte de sosirea noastră, inclusiv prezența noastră, care pare să fie deja acolo de multă vreme. Intuiția ne permite uneori să accedem la armonia a tot ce este viu și ne confirmă că suntem parte constitutivă a unui tot.
Intuiția, când acceptăm să o respectăm și să ținem cont de ea, poate să ne facă să evităm nu numai experiențele dezagreabile sau negative, dar să ne facă să ne îndreptăm spre unele dintre miracolele vieții și să întâlnim generozitatea evenimentului neașteptat, bogăția imprevizibilului fecund, uimirea pentru minunea unei întâlniri.
Intuiția, în anumite momente, seamănă cu o chemare, cu o mișcare ce ne antrenează într-o direcție pentru a descoperi ceea ce ne va părea dintr-odată o evidență, care devine certitudine. La capătul intuiției, există o lumină care aureolează prin claritatea sa ansamblul drumului și ne confirmă că suntem în mijlocul adevărului."
Jacques Salome

17 0
O viață fără iubire e lipsită de însemnătate. Nu întreba ce fel de iubire ar trebui să cauți, spirituală ori materială, divină ori pământească, răsăriteană sau apuseană. Împărțirile duc doar la alte împărțiri. Iubirea nu poate fi nici numită, nici lămurită. E ceea ce e, pur și simplu.
Iubirea e apa vieții. Iar cel ce iubește e un suflet de foc!
Lumea se învârte altfel când focul iubește apa.
a patruzecea lege a iubirii 
Shams din Tabriz

48 1
Nu e o glumă că timpul trece atât de repede încât, privind în urmă, ne simțim încă niște copii. Că iubirea care a trecut, nu se mai întoarce. Și că respectul și încrederea pierdute, cu greu mai pot fi recuperate. 

Nu e o glumă că dacă nu acționezi pentru visurile tale, îi vei privi pe alții împlinindu-le. Și dacă nu îți vei arăta iubirea față de ceilalți prin fapte, ei vor pleca la un moment dat. 

Nu e o glumă că pentru a fi fericiți e nevoie să avem un suflet curat și lipsit de răutate. Dar și de oameni care să ne aprecieze, și să ne iubească. 

Nu e o glumă că fiecare clipă trebuie trăită cu intensitate și curaj, pentru că asta înseamnă viață. 

Azi, luna aceasta și oricând, ai grijă de tine și urmează-ți drumul care îți aduce surâs în colțul gurii și îți face inima să tresară.
 🌸☘

2021 Claudia Simona Ene– Toate drepturile rezervate
#lifeisabotchoices #liveagoodlife #goodlife

32 1
În cele din urmă, a avea o viață mai interesantă, o viață care tulbură neplăcerile, o viață care ne scoate din confortabil și necesită, astfel, o implicare spirituală mai mare decât ne-am planificat sau care se simte confortabil, este ceea ce contează cel mai mult,să fi păstrat pe unul  numirea cu destinul, să fi făcut călătoria cuiva prin acest univers întunecat, amar, luminos, minunat, să fi riscat să fim cine suntem cu adevărat, este, în sfârșit, ceea ce contează cel mai mult.
James Hollis

10 0
"Fiți un exemplu pentru alții, fiți un exemplu de autenticitate. Ieșiți la modul public, arătați-vă așa cum sunteți la modul autentic, împărtășiți ceea ce știți prin discuții cu alții, prin postări, prin înregistrări video, spuneți-vă adevărul fără reținere.
Și să nu vă mirați că veți face și „greșeli”; vouă nu vi s-a mai permis niciodată să fiți voi înșivă, așa încât nu știți cum să faceți asta, abia acum învățați. 
O să se mai întâmple să „vă împiedicați”, să „cădeți”, însă nu este o problemă, o să învățați să funcționați fiind autentici, încetul cu încetul. 
Priviți totul ca pe un joc. Dacă ați căzut, vă ridicați, învățați din ceea ce s-a întâmplat și vă vedeți de drum.
O să facem o mulțime de „greșeli” până ne dăm seama cum să funcționăm la modul autentic. Însă este în regulă să facem „greșeli”, pentru că suntem într-o nouă Lume, într-o nouă paradigmă și nu avem nicio idee ce facem, încotro ne îndreptăm. Este pe principiul „văzând și făcând”. Învățăm pe măsură ce înaintăm pe Cale.
Și de fapt, nu există „greșeli”, există doar experiențe din care învățăm.
Savurați experiența și bucurați-vă de lecțiile de care le veți învăța."
Jason Estes

27 1
,, Am impresia că viaţa oamenilor se desfăşoară pe o bază greşită. Există o gravă neînţelegere în punctul de pornire. Oamenii nu recunosc minunea pe care o constituie viaţa însăşi, globul acesta pământesc care se învârteşte în haos şi îi poartă în mersul lui prin veacuri. Ceea ce le lipseşte oamenilor din vremea noastră e dimensiunea cosmică, sentimentul acesta al aventurii spiritului, dincolo de realitatea aparentă. Oamenii actuali nu au antene pentru a pătrunde în realitatea adevărată, în singura realitate care contează. Se lasă amăgiţi de aparenţe şi se opresc la ele. Nu merg mai departe. Pentru că îi împiedică această stupidă nevoie de securitate care taie aripile aventurii şi care ferecă spiritul în închisoarea conformismului. Întotdeauna, ceea ce m-a susţinut a fost bucuria. În cele mai grele împrejurări ale vieţii, am ştiut s-o găsesc în drumul meu. Mergeam cântând. Ştiam că ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla. Şi nimic nu mă oprea. Pe acest sentiment al minunii pe care o reprezintă viaţa, al bucuriei, e clădită toată opera mea. "
Constantin Brâncuși

1 0
Cand spui cuiva „te iubesc”, e despre tine. 
Este sentimentul tău, trăirea ta, experiența ta. 
Tu știi cum e dimineața ta, dorul tău, ridicarea ta la cer și spaima că ... se poate termina. 
Sunt visele tale, împăcarea ta cu trecutul, cu tine, cu cei care nu te-au ales, cândva; cu cei care te-au lăsat să mergi mai departe, până ajungi să spui „te iubesc” altcuiva.
Nu trebuie să-ți fie rușine sau teamă de „te iubesc”-ul tău. E viața ta. Sufletul tău. 
Tu ești un om frumos, deschis, care iubește. 
Restul? Adică „ce-o să fie?”... Nu știu. Uneori e în mâinile tale, uneori Universul decide. Stelele trag la sorți sau cel pe care-l iubești face sau desface. Nimeni nu știe dinainte. 
E adevărat, dragostea se face în doi. E un fel de chestie simplă și complicată; construcție, dar și cadou al sorții; care te ridică și te lasă-n jos cu o viteză fantastică. Te face dependentă, dar te și împinge să-ți depășești orice limite, singur. 
Dragostea e ... viață. Nu e „ce-o să fie?”
Uneori, când spui cuiva „te iubesc”, e despre un noroc împărțit la doi. Dar de cele mai multe ori, e despre tine. 
Iubiți. Fără teamă, rușine și „ce-o să fie?”
Zina Zen

3 0
Şi dacă într-o lume de minciuni şi demagogii fundamentale, nu te face neapărat mai puternic, ce nu te omoară? Poate toate luptele astea duse de noi într-o viaţă de om doar tocesc zimţii entuziasmului, desfac credinţe şi ne sting încet, încet, energiile creatoare. Poate-aşa ni se îmbolnăvesc sufletele de marginea lumii şi poate de asta ne rămân tot mai puţine lucruri pentru care să considerăm că merită luptat. Uneori le pierdem si pe acelea printre oboseli, orgolii, goană şi teribilisme, unii încearcă mersul pe sârmă cu eforturi mari, alţii tot cad şi se urcă-napoi cu lacrimi pe suflet, nu învăţăm nimic, ne întoarcem în arenă tot făcuţi să nu înţelegem mare lucru. Şi-atunci, rămâne doar să ne agăţăm de demagogia sforăitoare că ce nu te omoară, te face mai puternic. În fapt suntem subreziţi pe dinăuntru de tot felul de sfârşituri care bat lângă inima noastră, de tot felul de întâmplări în care suntem puternici doar pentru că n-avem de ales. Toate consumă din noi, ne taie aripile, rămânem tot mai neîncrezători, mai vulnerabili... Şi uite cum de fapt, ce nu te omoară, te poate lăsa cu grav handicap emoţional! Pentru că adevărul e că se poate muri în multe feluri chiar rămânând în viaţă şi fiecare îşi vindecă întunericul după cum se pricepe şi doar cu lumina din lăuntrul lui.
Nina Tărchilă

Să ne grăbim "Să ne grăbim să iubim, oamenii pleacă atât de repede,
rămân după ei pantofii şi un telefon surd 
doar ce e neînsemnat trece lent ca un melc,
ceea ce contează trece cât ai clipi din ochi,
apoi se lasă o linişte  obişnuită, cu totul de neîndurat,
precum candoarea cea mai firească
născută din disperare 
când ne gândim la cineva după ce am ramas
fără el.
Nu fi sigur că ai timp pentru că
siguranța este nesigură,
ne ia sensibilitatea aşa cum fiecare fericire
vine alături de tristețe şi veselie,
precum două patimi totuşi mai slabe decât una,
atât de repede pleacă oamenii 
precum amuțeşte sturzul în iulie,
precum zgomotul neîndemânatic sau reverența seacă;
pentru a vedea cu adevărat, trebuie să închidem ochii,
deşi cel mai mare risc este să te naşti, nu să mori 
iubim mereu prea puțin şi mereu prea târziu.
Nu scrie despre asta prea des, scrie doar o dată pentru totdeauna 
şi vei fi precum un delfin, blând şi puternic.
Să ne grăbim să iubim, oamenii pleacă atât de repede 
şi cei ce nu pleacă nu se întorc mereu 
şi nu ştim niciodată cum să vorbim despre iubire,
dacă prima este ultima sau dacă ultima este prima."
JAN TWARDOWSKI

7 0
Pierdut încredere. O declar nulă!?
Se întâmplă uneori ca așteptările să ne fie înșelate.
Se întâmplă ca deznodământul unui proiect sau al unei relații să nu fie în acord cu ceea ce am sperat să fie.
Se întâmplă să investim încredere și eforturi fără ca acest lucru să producă rezultatele pe care ni le-am dorit.
Se întâmplă să avem eșecuri care, în mod firesc, ne fac să devenim reticenți în a mai repeta experiența. Uneori devenim într-atât de reticenți încât refuzăm să reluăm nu numai acea experiență ci și orice altă experiență care ar putea semăna cu aceea. Declarăm nulă încrederea într-o întreagă categorie de oameni sau proiecte – uneori chiar și în noi inșine – generalizăm pentru a ne proteja de un nou eșec, de o nouă suferință.
Se întâmplă însă ca încrederea pe care o “pierdem”să nu fi avut de ce să existe încă din capul locului, deoarece ne-am amăgit: ne-am formulat așteptări utopice, ne-am bazat pe premise nerealiste sau pe o descriere a situației (sau persoanelor) care avea prea puțin a face cu realitatea. În acest caz, plasarea încrederii a fost dintru început eronată. Ne putem plânge oare atunci când pierdem ceva care a fost din capul locului construit greșit?
Nu, încrederea nu trebuie niciodată declarată nulă, zic eu. Uneori trebuie declarate nule premisele pe care am construit-o și unele dintre locurile în care am plasat-o (proiecte, persoane ). Trebuie să o regândim, să o plasăm cu mai mare atenție, să reconstruim drumul care nu s-a dovedit cel bun. A declara nulă încrederea, a generaliza pornind de la o experiență nereușită înseamnă de fapt să declarăm nule aspirații, valori, vise, soluții reale, șanse. E un preț mare, cred. Mult prea mare. Și de cele mai multe ori profund nedrept. Dacă nu mai am încredere în altcineva, măcar am încredere in mine, cu atât mai mult cu căt posed o lecție nouă! -

6 0
Se-ntâmplă.
Să simți mii de fluturi, să vezi curcubee și linia lui „Start împreună”. Să alergi desculță prin ploaie, strigând în gura mare că taina ta-i cea mai mare. Că iubire ca a ta, nu există. Că viața e frumoasă și merită trăit și așteptat totul. Că tu, în sfârșit, ești centrul unui univers. Și nimic altceva nu există și nu contează.
Se-ntâmplă. Să iubești, să te pierzi, să te doară, să n-ai aer, să n-ai loc, să n-ai stare.
Se-ntâmplă, uneori, să nu se mai întâmple. Să rămâi fără univers. Brusc, abrupt, într-o zi oarecare. Fără semne, fără avertismente.
Se-ntâmplă să stai și să aștepți. Ore, zile, luni în șir. Să te îndoiești de orice. De totul. Să n-ai răbdare. Să nu înțelegi. Să te-ntrebi, să te-nfurii. Să nu vrei răspunsuri. Să te temi de orice. De totul. 
Se-ntâmplă să vrei să îl doară. Să te răzbuni. Să vrei să simtă durere, frustrare. 
Crezi că așa funcționează. Că asta îți va aduce alinare, ușurare, lumină. Poți să te-ntorci într-o poveste prea veche. Poți să te duci într-un bar și să bei. Să agăți sau să te lași agățată, whatever. Poți chiar să te trezești, speriată, într-un pat străin. Crezând că așa faci dreptate. Că asta-ți va aduce uitare. Eliberare. Aer. Restart. 
Și, la naiba. Nimic nu se întâmplă. Te împotmolești în toate pornirile tale, te împiedici în chiar pumnii tăi și te îndepărtezi definitiv de tine. Ba chiar începi să nu te mai placi și-i dai dreptate, că a plecat. 
Îl învinuiești pe cel care nu te-a ales, nu te-a iubit, n-a rămas. Te blochezi într-o lume prost aleasă. Lumea ta. 
Uiți de curcubee, de fluturi, de tine. Faci cea mai cumplită greșeală. Uiți de tine. 
Trădarea cea mai mare e trădarea față de tine. 
Minciuna cea mai mare e cea pe care ți-o repeți zilnic, ascunzându-te de tine, de realitate, de adevăr. 
Vrei vindecare? Vindecă-te. 
Îți trebuie putere, curaj și vreme. Îți trebuie curățenie, detoxifiere și credință. Oameni buni. Mult albastru. Mult verde. Mult alb. 
Adună-te. Bucată cu bucată. Nu lua înapoi ce ai dat altcuiva. 
Reconstruieste-te. Reîntregește-te. Reîndrăgește-te.
Și ieși desculță în ploaie. Abia acum taina ta-i cea mai mare!

4 0
𝐃𝐨𝐧’𝐭 𝐚𝐥𝐥𝐨𝐰 𝐬𝐨𝐦𝐞𝐨𝐧𝐞 𝐞𝐥𝐬𝐞 𝐭𝐨 𝐤𝐢𝐥𝐥 𝐲𝐨𝐮𝐫 𝐝𝐫𝐞𝐚𝐦𝐬.

Nu-i lăsa pe alţii să îţi spună ce nu poţi face. Nu lăsa limitările celorlalţi să îţi limiteze propria viziune. Dacă eşti capabil de a scăpa de îndoială şi de a începe să crezi în tine, poţi realiza lucruri pe care nu le credeai posibile.
Ce spun şi gândesc alţii despre tine nu e treaba ta. Cel mai distructiv lucru pe care îl poţi face este de a crede opinia altui om despre tine. Trebuie să încetezi în a te lăsa controlat de opiniile celorlalţi.
Nu poţi controla comportamentul celorlalţi, poţi însă alege felul în care răspunzi la acesta.
Roy T. Bennett
Construiește-ți propriile vise, pentru că altfel altcineva te va angaja să i le construiești pe ale sale. 
Farrah Gray
Poţi avea întotdeauna orice îţi doreşti în această lume, dacă ţi-l doreşti suficient de mult şi eşti dispus să plăteşti preţul. Nu te limita. Mulţi oameni se limitează la ce cred că pot face. Poţi merge atât de departe cât îţi permite imaginaţia. Ce crezi, ţine minte asta, poţi avea.
Mary Kay Ash
#liveagoodlife #lifeisaboutchoices #goodlife #dreams

2 0
𝐁𝐢𝐫𝐭𝐡𝐩𝐥𝐚𝐜𝐞: 𝐄𝐚𝐫𝐭𝐡, 
𝐑𝐚𝐜𝐞: 𝐇𝐮𝐦𝐚𝐧, 
𝐏𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐬: 𝐅𝐫𝐞𝐞𝐝𝐨𝐦, 
𝐑𝐞𝐥𝐢𝐠𝐢𝐨𝐧: 𝐋𝐨𝐯𝐞
#liveagoodlife #lifeisaboutchoices #goodlife

𝐁𝐢𝐫𝐭𝐡𝐩𝐥𝐚𝐜𝐞: 𝐄𝐚𝐫𝐭𝐡,
𝐑𝐚𝐜𝐞: 𝐇𝐮𝐦𝐚𝐧,
𝐏𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐬: 𝐅𝐫𝐞𝐞𝐝𝐨𝐦,
𝐑𝐞𝐥𝐢𝐠𝐢𝐨𝐧: 𝐋𝐨𝐯𝐞
#liveagoodlife #lifeisaboutchoices #goodlife
...

6 0
Charlie Chaplin a trăit 88 de ani.
Ne-a lăsat 4 declarații:
(1) Nimic nu este pentru totdeauna în această lume, chiar și problemele noastre.
(2) Iubesc să mă plimb prin ploaie pentru că nimeni nu-mi vede lacrimile.
(3) Cea mai pierdută zi din viață este ziua în care nu râdem.
(4) Șase dintre cei mai buni doctori din lume:
1. Soare
2. Odihnă
3. Exerciții
4. Dietă
5. Respectul de sine
6. Prieteni
Păstrează-le în toate etapele vieții tale și bucură-te de o viață sănătoasă...
Dacă vezi luna, vei vedea frumusețea lui Dumnezeu...
Dacă vezi soarele, vei vedea puterea lui Dumnezeu...
Dacă vezi o oglindă, vei vedea cea mai bună creație a lui Dumnezeu. Deci, crede-mă.
Toți suntem turiști, Dumnezeu este agentul nostru de turism care ne-a definit deja rutele, rezervările și direcțiile... Încrede-te în El și bucură -
Viața este doar o călătorie! Așa că trăiește ziua de azi!
Mâine s-ar putea să nu mai fie.
#liveagoodlife #lifeisabotchoices
#goodlife

𝐃𝐚𝐜𝐚 𝐬𝐢𝐧𝐠𝐮𝐫𝐮𝐥 𝐭𝐚𝐮 𝐫𝐞𝐩𝐞𝐫 𝐢𝐧 𝐯𝐢𝐚𝐭𝐚 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐛𝐚𝐧𝐮𝐥, 𝐚𝐢 𝐭𝐫𝐚𝐢𝐭 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐮𝐧 𝐦𝐢𝐣𝐥𝐨𝐜, 𝐟𝐚𝐫𝐚 𝐧𝐢𝐜𝐢𝐮𝐧 𝐬𝐜𝐨𝐩!
Banii pot fi coaja multor lucruri, dar în nici un caz miezul acestora. Ei aduc mâncare, dar nu şi pofta; medicamente nu şi sănatate; cunostinţe, nu şi prieteni; servitori, dar nu loialitate; zile de bucurie, nu şi linişte şi fericire. – Henrik Ibsen

"Sunt 2 căi de a evolua: CUNOAȘTEREA sau TRĂIREA. Cele două sunt conectate, desigur, cu mențiunea că cei ce merg pe calea cunoașterii trăiesc în mai mare acceptare, înțelegere, ușurință, discernământ, detașare, materializare. Alegerile se fac la timpul lor, iar respectul față de planul divin este deasupra dorințelor personale. Cunoașterea dă acces la înțelepciune, care stăpânește dorințele și dă sensuri profunde plăcerilor.

Cealaltă categorie de oameni aleg doar să trăiască. Adică să treacă din experiență în experiență adesea fără să înțeleagă ce li e întâmplă și fără să identifice tipare repetitive pe car ar putea să le vindece, dorindu-și să le fie bine și ușor și să treacă cu succes prin încercările vieții. Ei acumulează de toate, se luptă, aleargă mereu spre altceva, suferă dând vina pe alții, se victimizează, fug, agresează, caută gloria, au așteptări uriașe, vor să aibă mereu dreptate, fac pe supereroii, adică își validează egoul. De aceea, în vremuri de restriște, cei ce sunt pe calea cunoașterii au parte de transformări interioare care îi acordează pe noi vibrații pline de revelații, intuiții, oportunități, în timp ce aceia care doar trăiesc văd cum se prăbușește lumea lor exterioară și pierd ceea ce reprezenta pentru ei suprema valoare: bani, funcție, reputație, sănătate, siguranță etc. Cert este că de evoluat, evoluăm cu toții! Prin urmare, suntem în regulă și unii și alții, fiecare cu drumul lui." Valeriu Pănoiu
#learnings #liveagoodlife #lifeisaboutchoices #knowledge

22 aprilie, Ziua pământului "Să salvăm planeta? Cum putem fi atât de aroganți? Planeta a fost, este și va fi mai puternică decât suntem noi. Nu putem să o distrugem; dacă depășim o limită, planeta ne va șterge, pur și simplu, de pe suprafața ei, și va continua să existe."
-Paulo Coelho-
#liveagoodlife #lifeisabotchoices
#goodlife #earthday